De vorbă cu Dumnezeu

-Doamne! Doamne, eşti acasă? N-am mai stat de mult de vorbă cu Tine! Pot să îţi fac o scurtă vizită?  Îmi e dor şi nu Ţi-am mai revărsat din tolba inimii cele ce mă mai apasă. Cu siguranţă m-ai auzi şi dacă Ţi-aş vorbi de acasă, dar atunci când ne este foarte drag de un prieten am dori să-l şi vedem când povestim cu el, nu? Şi cum să nu Te vizitez? E tare frumos la Tine acasă, sunt primit cu ospitalitate şi mereu mă asculţi şi îmi zâmbeşti.

Aş dori să încep să-Ţi mulţumesc pentru modul subtil şi diplomat în care ai început să îţi faci simţită prezenţa în viaţa mea. Căci, între noi fie vorba, înainte Te căutam doar când eram împins de la spate de cineva din familie şi nu prea ştiam eu ce prieten bun poţi fi.

Dar după ce maestrul meu, înţeleptul meu bunic, a venit să îţi ofere o mână de ajutor în Rai, Tu ai ales cu dragoste să-mi fii aproape şi să mi Te faci simţit în mod conştient. Pentru asta, Îţi multumesc şi Îţi sunt recunoscător! Mai Ţii minte când acum trei ani, într-o seară de vară, simţeam că vreau să-Ţi vorbesc şi nu ştiam cum? Mi se părea complicat să mă retrag în cămara inimii mele şi să-Ţi vorbesc … mi se părea un gest prea simplu pentru un Dumnezeu Atotştiutor, Atotputernic, pentru un Dumnezeu care a creat o lume aşa de complexă. Şi în toată curiozitatea care mă cuprinsese, am început să caut. În cărţi, pe Internet, prin diverse materiale. Auzisem până atunci predici frumoase, auzisem de cărţi bune despre Tine, dar cum puteam să pătrund asemenea merinde sufleteşti dacă eu nu ştiam nici esenţialul, dacă nu ştiam nici să-Ţi vorbesc? Şi tot căutând am descoperit filme frumoase. Am descoperit cărţi pentru sufletul de rând, articole care mi-au fost ca un balsam şi mai ales un preot care a ştiut să fie cel mai bun prieten al unui tânăr aflat în căutare. Cu siguranţă de către Tine a fost trimis şi pentru asta, Îţi mulţumesc!

Înafară de aportul minim de încredere, nicio altă vorbă n-a mai scos când l-am cunoscut şi i-am scris! Mi-a adresat întrebările la care aveam nevoie să-mi răspund şi m-a ascultat.  Subsemnatul, nevorbit fiind, i-am răpit multe clipe preţioase, dar nicio secundă nu mi-a atras atenţia să mă opresc. Eram fascinat de un asemenea mădular al Bisericii, fiindcă ştii şi Tu Doamne cum sunt puşi la zid şi desconsideraţi astăzi cei ce-Ţi slujesc de către pseudo intelectualii ţării .

Pot să-Ţi spun cum m-a făcut să prind drag de el şi de lucrarea Ta? Ascultându-mă. Făcându-mă să înţeleg lucrurile simple, să înţeleg cum pot trăi frumos şi în armonie. Corectându-mi cu dragoste şi spre îndreptarea mea, stângăciile pe care elanul adolescenţei mă mai împingea să le fac. Iar faptul că nu m-a judecat, că m-a lăsat să-mi aştern inima şi filmul vieţii în faţa dumnealui într-un moment crucial pentru mine, mi-a deschis larg ochii şi m-a făcut să înţeleg prin fapte şi fără vreun strop de dogmă, căci singura cale de curăţare şi împodobire autentică a sufletului este Biserica Ta. Nu-i aşa că m-a câştigat frumos? Dar dacă m-ar fi pus la zid? Dacă mi-ar fi vorbit cu asprime? Dacă nu îmi oferea şansa să golesc vasul greu încărcat? Dacă îmi ţinea prelegeri lungi şi indescifrabile pentru un tânăr care nu ştia prea multe despre Tine?

Acum realizez că darul spiritual primit atunci a fost cu siguranţă unul dintre cele mai mari primite pentru toată această viaţă. Am avut şansa să Te descopăr la 20 ani şi să înţeleg că eşti un Dumnezeu al iubirii pentru aceia care vor să Te cunoască mai bine. Iar dacă Te-am descoperit pe Tine, am găsit toată nădejdea şi ajutorul pentru tot restul zilelor mele. Reverenţă şi recunoştinţă, dragul meu Doamne! Iar părintelui meu duhovnic, prietenul sufletului meu, dă-i rogu-Te sănătate şi multă putere spre săvârşirea frumoasei misiuni pe care o are pe acest Pământ.

Doar aşa pot veni mai mulţi oameni şi mai ales, mai mulţi tineri către Tine: prin intermediul duhovnicilor buni care să se apropie de inimi, să asculte, să fie obiectivi, să înţeleagă scenariul filmului vieţii fiecăruia, iar abia apoi să stabilească diagnosticul şi schema de tratament şi vindecare. Într-un secol al răutăţii, al invidiei, al urii, al emiterii de judecăţi instantanee, doar blândeţea şi deschiderea larg a inimii mai pot întoarce sufletele rătăcite!

Aşa-i Doamne de liniştitor când mă gândesc că Te am ca prieten! Nu e păcat că nu are mai multă lume încredere în Tine? Şi pentru ce motiv? Pentru câteva cazuri izolate de oameni care în loc să-Ţi slujească Ţie, slujesc unor interese lumeşti şi care sunt luaţi ca puncte de referinţă şi daţi exemplu prin toată mass-media? Asta a mai rămas în oameni, în cei care ar trebui să-Ţi fie după chip şi asemănare? Nu mai ştim să folosim filtrele raţiunii sau … le mai avem, Doamne?

Cum să combatem valul de ură năpustit asupra Ta şi asupra lucrării Tale, tocmai de unii dintre aceia care ar trebui să reprezinte a patra putere în stat? Poate prin punerea în lumină a cât mai multor cazuri în care Biserica se implică în mod direct? Ştiu că de cele mai multe ori se evită aceasta tocmai pentru a nu ştirbi smerenia, dar e nevoie Doamne să se cunoască faptul că Tu nu eşti definit de excepţii, ci de majoritatea care de cele mai multe ori înfăptuieşte cele bune departe de camerele de filmat, de telefoanele mobile şi de reţelele de socializare!

Ce frumos îmi zâmbeşti şi cum mă asculţi, fără să-mi spui că s-a făcut târziu! Câtă dragoste îmi porţi şi cu câtă căldură mă primeşti de fiecare dată să-Ţi vorbesc … am să mă retrag fiindcă e multă lume care are nevoie de Tine şi Te cheamă în ajutor! Dar pe final pot să te mai întreb ceva? Aşa-i că încă iubeşti România, nu? Aşa-i că ne vei da o mână de ajutor să ne resuscităm? Deşi Te supărăm în tot ceasul, ne vei cuprinde tot neamul sub aripa Ta protectoare, nu?

Să mă ierţi Te rog dacă am stat prea mult. Sau dacă am vorbit prea mult. Dar e mare nevoie de Tine, să ştii!

Comentarii

comments

Da un share sa vada si prietenii tai !

Fabian Popovici Written by:

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *