Ce-am învăţat în primii trei ani de facultate?

Parcă-mi aduc aminte şi acum. Terminasem clasa a XI-a şi am mers într-o goană spre gară. Abia aşteptam să plec spre casă ca să mă pot bucura pentru încă trei luni de aerul proaspăt de munte, de sfaturile înţelepte ale bunicilor, de dragostea mamei, de prietenii din copilărie şi de mult mult timp liber.

Timpul avea să treacă mai repede decât mă aşteptam. Într-o după amiază se prezintă mama în cameră la mine. Era hotărâtă. M-a întrebat apăsat: “Până se termină vacanţa, vreau să ştiu ce ai de gând pentru mai departe. La anul ai bacalaureatul şi mai apoi …?”. Acele clipe m-au curentat parcă. Ştiam că trebuie să încep să-mi fac ordine în gânduri, însă parcă nu trăgeam să mă grăbesc. Pe moment, îmi reveniseră în minte vechile gânduri despre mediul militar. Îmi şopteam singur parcă: “N-a fost să fie cu liceul, dar cum ar fi să încerc pentru una dintre Academiile Militare?”. Am avut întotdeauna un respect deosebit pentru uniformă şi disciplină. Mai apoi, la acea vreme mă încânta foarte mult ideea de stabilitate. Eram pe premiza: “Mă lupt să intru iar mai apoi îmi asigură sistemul toate cele, nu trebuie să mă mai chinui”. Făcusem rapid planul şi am luptat până în ultima secundă să-l văd realizat. Totul mergea ca pe roate şi mai aveam doar un singur pas pentru a mă vedea admis … însă în cele din urmă m-am trezit admis la Politehnică. Mi se pregăteau de Sus mult mai importante în viaţă, deşi atunci nu aveam să pricep şi eram destul de mâhnit pe mine pentru că nu fusesem în stare să ating un ţel. Muncisem mult. Jumătate de an cu toate pânzele sus atât pentru antrenamente fizice, cât şi intelectuale. Însă uneori trebuie să acceptăm că o uşă închisă, reprezintă porţi deschise spre alte oportunităţi. Iată că au trecut deja aproape trei ani şi în seara asta venind spre casă, m-am gândit aproape tot drumul: “Înafară de clasicele cursuri şi laboratoare de la facultate, cu ce am rămas după aceşti trei ani de după terminarea liceului?”. Răspunsul introspecţiei îl puteţi citi în rândurile de mai jos.

 

  1. Cum să gândesc şi nu ce să gândesc. Actualul sistem de învăţământ tinde să mă modeleze ce să gândesc. Mi se aduc mereu la cunoştinţă cantităţi impresionante de informaţii: teoreme, principii, reguli, definiţii şi teorii. Am ajuns însă la concluzia că este mult mai important cum să gândeşti, să ştii cum să te poziţionezi în faţa unor situaţii spontane, uneori limită, să ştii să fii creative în luarea deciziilor şi mai ales să extragi maximul din mintea ta. Întotdeauna. Să te întrebi: “Cum pot să devin astăzi mai bun decât ieri?”. Să fii astfel într-o permanentă comparaţie cu tine însuţi şi nu cu alţii, aşa cum tindem adesea să facem.
  2. Unele persoane vin ca să rămână, iar altele ca să plece. Fiecare zi vine la pachet cu oportunitatea de a întâlni oameni noi. Pur şi simplu pe stradă, la facultate, pe Internet sau în cercul de prieteni. Dacă unii tind să ne rămână la stadiul de cunoştinţe, cu alţii cu care simţim că rezonăm putem crea legături mai strânse adeseori. Ce trebuie să avem însă în minte întotdeauna? Faptul că unii oameni pot fi doar simpli mesageri, trecând prin vieţile noastre doar pentru a ne învăţa o lecţie continuându-şi mai apoi propriile misiuni. Să nu rămânem niciodată cu regrete însă. Să preluăm lecţiile de bun augur creşterii personale şi să ne îndreptăm atenţia şi sentimentele spre aceia care îşi doresc să rămână în acelaşi tren cu noi pe termen lung, pentru a putea călători prin viaţă împreună!
  3. Urmarea instinctelor sufleteşti este cel mai bun lucru pe care îl putem face. Cam asta am învăţat din orice acţiune întreprinsă în ultimii ani. Avem în obicei de multe ori atunci când luăm decizii să ne gândim prima data la beneficii, la aspecte financiare, la anumite pretenţii pe care le emanăm şi abia apoi aplecăm urechea şi spre vocea inimii, care de fiecare dată ar putea veni cu soluţia cea mai bună pentru noi. Să nu cădem acum nici în cealaltă extremă de-a fi mult prea emoţionali şi foarte puţin raţionali. Trebuie găsită o balanţă potrivită pentru fiecare. Este foarte util să ne găsim curajul de a trece la acţiune chiar dacă uneori este înspăimântător şi să ne urmăm rând pe rând visurile. Fie că este vorba despre proiecte profesionale, călătorii sau relaţii.
  4. Una dintre cele mai importante decizii este alegerea unui mentor. Dat fiind faptul că suntem tineri, visători, fără experienţă în ale vieţii, alegerea unuia sau a mai multor mentori care să ne ghideze paşii este esenţială. Fie că este vorba despre un om apropiat pe care îl respectăm sau vreun antreprenor celebru, este bine să avem modele lângă noi pentru a ne susţine pentru un început bun şi cât mai lipsit de erori în viaţă. Asta nu înseamnă să ne fie teamă să mai greşim. Ci să ştim cum să ne ridicăm şi să nu mai repetăm a doua oară. Cel mai bun sfat cu privire la acest aspect l-am primit vara trecută şi sună cam aşa: “ Ascultă sfaturi, urmează modele, dar nu-ţi fie frică să-ţi trăieşti propria poveste!”.
  5. Când se întâmplă să cad, să mă ridic cu fruntea sus şi mai motivat! Aşa am început să gândesc după experimentarea unor eşecuri atât personale, cât şi profesionale. Deşi la început tindeam să-mi induc în minte: “Nu voi reuşi, am eşuat, ce rost are să mai încerc”, tocmai datorită mentorilor pe care i-am menţionat mai sus, am reuşit să-mi găsesc propriile forţe cu care să mă ridic şi să-mi cladesc mai apoi un sistem propriu de valori şi credinţe care să mă ajute la orice “cutremur”.
  6. Fără credinţă, nu poţi face nimic. Am reuşit să îmi dau seama de acest fapt tocmai pe parcursul acestor ani în care am avut parte de multiple experienţe. Ajunsesem la un moment dat în punctul în care să-mi pun întrebări legate de existenţă, despre găsirea unui scop, despre cine rânduieşte toate astea. Rând pe rând, am reuşit să-mi răspund la câteva zeci de întrebări şi să-mi creez această concluzie: fără credinţă, nu poţi face nimic. Şi am observat mai apoi acest crez la mulţi oameni de succes contemporani şi din istorie.
  7. Performanţa chiar este accesibilă oricui. Aceasta presupune acţiuni mici, repetate în fiecare zi. Cu toţii gândeam sau gândim: “Ce norocos trebuie să fie X sau Y” sau “Eu nu voi ajunge la fel niciodată”. Mi-am dat seama însă că indiferent de domeniul spre care alegem să ne îndreptăm fiecare, performanţa ne este accesibilă mai ales în acest secol 21, tuturor. Prin disciplină. Auto-formare. Creştere personală.

 

 

Sper că măcar unul dintre lucrurile împărtăşite cu voi să vă fie de folos! Mult succes în toate!

Comentarii

comments

Da un share sa vada si prietenii tai !

Fabian Popovici Written by:

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *