Întrebări pe care se merită să ni le adresăm măcar o dată în viaţă

Nici nu ştiu când s-au scurs doi ani de la tragedia bucureşteană care a zguduit atunci o ţară întreagă. A intrat moartea pe nerăsuflate în zeci de familii, lăsând durere şi traume psihice ce vor trebui purtate multe, multe decenii în spate. A fost nevoie să se piardă zeci de vieţi pentru că … şi aici vine marea întrebare. Care a fost scopul ? Care a fost rostul ?

Tensiunea şi febra acelor zile au dus la schimbarea Guvernului şi instalarea la Palatul Victoriei a unor oameni de bună credinţă, din afara zonei politice, care să lase un moment de respiro tuturor actorilor de la putere sau din opoziţie pentru a-şi da un restart de mentalitate, strategie şi viziune asupra viitorului acestei ţări. Acest guvern tehnocrat a intrat pe repede înainte în inimile majorităţii românilor fiindcă a ştiut să puncteze acolo unde a durut şi doare cel mai tare :  încrederea opiniei publice în instituţiilor statului. Agende de lucru transparente puse la dispoziţia cetăţenilor, umanitatea membrilor cabinetului dispuşi în orice clipă să stea de vorbă cu omul de rând, normalitatea şi dorinţa de a lăsa ceva în urma mandatului temporar. Primele raze de soare începeau să apară şi asupra cerului României din punct de vedere al administraţiei publice.

Articolul acesta nu vreau să fie despre politică sau despre ceea ce se întâmplă pe plaiurile naţionale din decembrie anul trecut şi până acum. Cunoaştem fiecare şi oftăm de fiecare dată când vedem cum se încearcă mişeleşte să se fure şi ultima fărâmă de corectitudine.

Articolul de astăzi, vreau să fie iar, despre noi – tânăra generaţie a României, noi cei care începem să păşim în viaţă. Zău că-mi place de noi : suntem firi ambiţioase, nu ne place să fim dezinformaţi sau să fim traşi pe sfoară. Suntem la curent cu mersul lucrurilor şi punem pasiune în ceea ce facem, fiecare în domeniul său de expertiză. Suntem conştienţi că un viitor bun se clădeşte şi nu lăsăm timpul să treacă. Suntem mereu pe fugă – şcoală, facultate, master, cursuri suplimentare, evenimente, lectură. Din punctul ăsta de vedere, marea majoritate chiar stăm bine. Suntem împliniţi cu ceea ce facem, mulţumim şi părinţii astfel că n-au făcut sacrificii degeaba şi viaţa pare să aibă un curs bine croit.

După ce ne încărcăm bine de cunoştinţe şi abilităţi, începem să căutăm ţări europene care să ne găzduiască şi astfel ne îndreptăm paşii spre sisteme de stat funcţionale, civilizate. Acest lucru nu este de condamnat absolut deloc căci avem în istorie oameni precum Eminescu, Kogălniceanu care-au studiat înafară dar apoi au făcut performanţă în ţară. Nu vreau să se considere acest paragraf ca fiind un atac – fiindcă respect diferenţele de opinie şi deciziile fiecăruia. Este de la sine înţeles că fiecare este stăpân pe viaţa sa şi decide cum să o petreacă. Şi nu toată lumea doreşte să-şi sacrifice unica viaţă pentru a încerca să schimbe ceva într-un sistem public românesc în stare de latenţă. Însă ce ne facem tineret român cu ţara ? Ne folosim de ea ca să ne facem mari şi după o aruncăm la gunoi, fără să mişcăm măcar un deget pentru a schimba un lucru cât de mărunt ? Şi nu, ţara nu este aşa doar din cauza celor ce se pângăresc de ani de zile prin Palatul Parlamentului şi cel din Victoriei.

La situaţia actuală a României contribuim fiecare dintre noi. Şi eu şi tu şi cel de lângă mine şi cel de lângă tine. Cred că pe la Institutul Naţional de Statistică se scrie faptul că sunt în ţară 18 milioane de români, nu politicieni. România e poporul. Popor care stă, tace, înghite şi permite astfel acelora care au frâiele să măture pe jos cu istoria, cu eroii naţionali şi cu generaţiile trecute care şi-au sacrificat tot ceea ce au avut mai bun pentru a putea respira astăzi în libertate deplină pe pământul acesta sfânt şi în curată ortodoxie.

Căutând să-mi culeg idei pentru a scrie cât mai limpede şi curat, arunc privirea când pe geam când pe pereţi. Deasupra biroului am o icoană mare cu Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. Un exemplu de lider patriot, fără desăvârşire ! A reuşit să mobilizeze poporul pentru a ţine piept năvalei otomane. Şi-a dăruit cu dragoste viaţa pentru a sluji ţara cu dragoste şi credinţă. Apoi îmi vin în minte clipele Revoluţiei din ’89. Altă generaţie de sacrifiu care şi-a dorit o Românie mai bună. Sunt multe perioade în istorie în cadrul cărora au fost oameni sau generaţii care au fost nevoiţi să plătească preţuri mari pentru neatârnarea acestui pământ şi a acestui popor.

Timpul a zburat şi iată-ne, tineret român, în prezent ! Avem de toate din punct de vedere material : rânduri multe de haine, aparatură, mâncare. Nu putem spune c-avem lipsuri. Ce-ar fi însă dacă am putea privi în suflete ? Cum ar sta situaţia în acest caz ? Avem noi grijă oare să ridicăm ochii şi spre aproape ? Avem grijă să privim şi mai în faţă decât propria persoană ? Alergăm fiecare să ne realizăm şi nu mai privim în stânga, în dreapta. Nu ne întrebăm atât de des pe cât ar trebui : « Ce-aş putea face măi să aduc o schimbare aici ? Dar aici ? ». Noi cum ne vom face remarcaţi în istorie ? Ce vom lăsa ca moştenire spirituală urmaşilor noştri ? Ce va rămâne după noi la sfârşitul zilelor noastre ? Doar câte o facultate absolvită ? Câte un loc de muncă ?

Câte tragedii trebuie să se mai întâmple ? Câte ofrande vor trebui să-şi mai ia minele din Valea Jiului, pentru a ne putea face curaj şi a ne ridica să ne facem vocile auzite ? Încercările de tipul #Rezist sunt bune tare, dar nu ajută cu nimic dacă ne oprim doar la ele.

Când ne vom uni tineret român şi când vom scrie istorie ? Măcar pentru a ne putea creşte copiii ce vor veni într-o ţară demnă, corectă, condusă de oameni pregătiţi, de bună credinţă şi iubitori de neam.

Unde eşti tinere român, iubitor de ţară, de frumos şi de credinţă ? Când ne vom uni forţele ? STOP şi RESTART. Ăştia ar fi paşii care ne-ar putea propulsa ţara într-o direcţie de bun simţ.

Comentarii

comments

Da un share sa vada si prietenii tai !

Fabian Popovici Written by:

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *