Sufletul nu are unitate de măsură

Conform unui studiu, cercetătorii britanici afirmă că …

Bun început de articol nu? Cam toate studiile din ultima perioadă încep aşa. Studiile vitale pentru viaţa omului sau nu. Pentru a vedea însă că sufletul are unitate de măsură avem nevoie de studii profunde? Avem nevoie de eşantioane mari de oameni?

Vreau să încep a vă transmite de data asta gândurile mele prin a vă povesti despre bunica mea. O persoană cu o mare tărie de caracter ( observ asta când spune de fiecare dată :  Îmi e tare greu fără bunică-tu. Dar nu pot plânge mereu. Îl neliniştesc şi pe el acolo unde e. Mai bine să mă vadă zâmbind). Încă de mic, de când sunt plecat de acasă în marele miraj al Capitalei, mi-am format obiceiul de a-i telefona destul de des pentru a vedea ce mai face, pentru a o întreba dacă e bine şi pentru a-i arăta în primul rând că deşi este în vârstă şi capacităţile fizice de a ne ajuta s-au mai redus pe măsura trecerii anilor, ea mai contează pentru noi. Pentru simplul fapt că există şi ne mai spune o vorbă bună. Pentru că s-a format un obicei tare prost în ţărişoara asta dragă mie : acela de a ne debarasa de vârstnici. Nu degeaba ni se spune în popor :

„ Cine n-are bătrâni să-şi cumpere”.

Dar avem cu toţii urechi să auzim şi ochi să vedem asta? Revenind la bunica, am ales să o sun mai des mai ales în ultimul an de când a rămas singură. Nu vă pot descrie în cuvinte bucuria din glasul ei în momentul în  care răspunde şi aude cine e la celălalt capăt al firului : „ Fabică, ti pupă bunica mult mult mult. Eşti bine? Ai mâncat? Te-ai odihnit? Mai dă-le pe pustiu de cărţi. De când te ştiu, tot înveţi”. Pe lângă acest set de întrebări de bază, îmi transmite emoţie. Dragoste. Motivaţie de a continua cu îndârjire să lupt pentru visurile mele. În acel moment, de fiecare dată îmi dau seama că „ sufletul nu are unitate de măsură”. Ce vrea să însemne asta? O scurtă şi umilă invitaţie adresată tuturor, în special tinerilor. Haideţi să ne facem timp pentru a ne hrăni sufletele! Să nu mai căutăm mereu motive: „ Nu am timp să sun” sau „ Am alte priorităţi decât să merg până acasă „ . Sufletul nu se măsoară în timp, nu se măsoară în bani … sufletului nu i se poate atribui o cantitate. Cel mai des aud şi citesc „ M-aş ruga dacă aş avea timp „. Serios? Care-i chestia interesantă cu timpul ăsta? Că el vorbeşte doar despre nişte priorităţi. Atâta tot. Când spunem cuiva „ Nu avem timp „ spunem în fond „ Am altceva mai important de făcut „ sau „ Nu prezintă destul interes pentru mine „.

 

Haideţi să ne rugăm. Puţin dar calitativ. Hai să iubim. Haideţi să dăm un telefon cuiva drag. Haideţi să facem o faptă de milostenie. Haideţi să oferim un zâmbet. Haideţi să oferim o floare. Haideţi să lăsăm orgoliile şi ideile de oameni moderni la o parte … viaţa se rezumă la simplitate. La iubire. La inocenţă. La puritate.

 

Tineri dragi, să renunţăm la sintagma „ Nu am timp „ folosită ca scuză pentru orice! În loc să postăm poze cu urechi de căteluşi şi limbi de jumate de metru pe toate reţelele de socializare, mai bine ne-am îndrepta atenţia şi sentimentele către lucruri şi oameni care chiar contează cu adevărat. Aşa ne putem transforma ţara. Aşa ne putem crea un viitor mai bun! Scoţând ceea ce e mai bun din noi şi oferind altora. Care la rândul lor vor oferi altora. Şi ceilalţi altora. Da, exact ca în „ Pay it forward” . Spor în toate.

 

Comentarii

comments

Da un share sa vada si prietenii tai !

Fabian Popovici Written by:

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *