Filă de jurnal. Recunoştinţă către Dumnezeu!

O, Sfinte Dumnezeule, e atât de liniştitor să îţi adresez câteva cuvinte! Ştiu că îmi asculţi mereu bucuriile, rugăciunile, apăsările, însă nu întotdeauna am curajul de a-ţi vorbi direct. Poate că aşa am fost învăţat în societate…

A trecut destul de mult timp de când ţi-am scris ultima scrisoare. 6 iunie. Destul de mult. A fost o perioadă binecuvântată, plină de linişte, bucurie, armonie, perioadă care mi-a permis să mă descopăr şi mai mult, să mă creez din nou şi din nou. Să-mi dau seama de valorile care mă definesc şi pentru care aş lupta cu orice preţ. Pentru că ştiu că sunt ţinut de mână de Tine.

E tare dificil să-ţi păstrezi drumul curat şi ferit de toate stricăciunile lumii de astăzi, care se dovedeşte a fi una modernă. E tare dificil să crezi cu tărie în nişte principii de viaţă, când totul pare a-ţi fi potrivnic lor. E ca şi cum ai merge singur împotriva curentului. Dar sunt dispus să continui pe acest drum. Până când va fi nevoie. Nimic nu este la întâmplare şi fiecare lucru măreţ are preţul său.

Vara asta cred că am fost traversat de milioane de gânduri. Sunt la vârsta la care simt că îmi pot aduce deja un aport bun în societate. Dar nu în oricare societate. Vreau aici, acasă, în România. De călătorit, am călătorit până acum. Nu mult, dar potrivit cât să-mi dau seama de ceea ce am nevoie. Într-adevăr, străinătatea e tare frumoasă. Civilizaţii aparte, sisteme mult mai bine puse la punct, poate o administraţie publică mai reuşită. Însă n-am rămas impresionat aproape deloc. Ce folos să-ţi bucuri ochii, dacă îţi laşi sufletul îngropat? Unde mai e farmecul vieţii?

Când mă gândesc la viitorul meu, nu mă pot lua doar pe mine în calcul. Ar însemna să fiu egoist şi chiar nu-mi place asta deloc! Îţi sunt recunoscător Doamne, că mi-ai luminat gândurile! Sunt sigur că o vei face mereu, fiincă îmi doresc şi Îţi cer asta cu ardoare. Tocmai pentru acest motiv, dorinţa de a aduce o schimbare în bine ţării mele s-a accentuat din ce în ce mai mult.

Aşa că Îţi mulţumesc şi Îţi sunt recunoscător, Atotputernice, pentru şansa pe care o voi avea de a mă dedica ţării, dintr-o postură de administraţie publică, care îmi va permite asta! Şi când voi fi acolo Doamne, atunci să-mi fii mai aproape ca niciodată! Atunci să mă ajuţi să-mi pese de suferinţa maselor, de asuprirea minorităţilor, de mâna celor care au îndurat greutăţi toată viaţa lor sau de nevoile de supravieţuire ale oricui. Să nu mă laşi să urmăresc doar ridicarea calităţii vieţii mele, aşa cum se întâmplă în prezent (cu excepţiile de rigoare) pe plan naţional …

Să nu mă laşi să iau decizii care să aducă ţării câştiguri pe termen scurt, ci să mă ajuţi să pot aduce beneficii pe termen lung, că tare încercaţi mai suntem Doamne!

Îndreaptă-mi sufletul şi ochii spre tineretul ţării! Tineret care pleacă pentru o viaţă mai bună peste hotare. Cu siguranţă pot fi create pas cu pas condiţii şi acasă. Doar să se găsească grupul de persoane care să dorească binele ţării mai presus decât binele personal. Ajută-ne Doamne să ridicăm ţara cu minţi proprii! Cu talente proprii! Cu idei proprii! Cu forţe proprii! Avem destule! Ne ajunge atâta intervenţie şi monopol străin … Şi Doamne! E prea mult dor în sufletele celor care pleacă … prea mult suspin în sufletele celor care rămân. Şi se merită oare tot acest efort? O luptă pentru partea financiară dusă în detrimentul inimii? Din punctul meu de vedere, nu! Cel puţin, când sunt plecat, după o scurtă perioadă de timp mi se face dor de tot ceea ce înseamnă ROMÂNIA.

De ce ţin Atotputernice aşa de mult la ţara asta? Pentru că aici încă Te pot simţi prezent. Încă nu suntem invadaţi pe deplin de globalizarea defectuoasă, care tinde să uniformizeze tot ce odată însemnau tradiţii şi istorie proprie.

Ca mine, ştiu mulţi tineri, Tată Ceresc! Tineri cu idei, tineri cu multă râvnă, care ar fi gata în orice moment să facă un bine ţării! Cu toţii vrem să trăim acasă, cu un minim de condiţii şi cu un zâmbet pe chipuri, lipsit de grijile unui viitor de top.

Iar pe cei plecaţi, cei cărora le curge sânge românesc prin vene, Ia-i sub aripa Ta cea ocrotitoare şi alină-le sufletele şi aşa încercate, cu un gând bun! Sunt sigur că va veni şi ziua în care uşor uşor se va veni spre casă. Poate cu toţii se întreabă fără speranţă „CÂND VA VENI ŞI ZIUA ASTA?” . Cu mobilizare individuală se va ajunge la binele colectiv. Nu e suficient să stăm şi să comentăm de pe margine despre cum ar trebui schimbată ţara! Trebuie să ne ridicăm mânecile şi să participăm activ. Toţi cei care ne dorim să trăim într-o Românie cinstită şi bine pusă la punct!

Mulţumesc Doamne pentru că m-ai ascultat încă o dată! Ţi-am răpit câteva minute preţioase însă Tu eşti principalul prieten şi susţinător în tot acest vis, care unora li se pare nebunesc sau doar un fum al tinereţii mele, care va trece odată cu maturizarea în vârstă! Este însă mai mult de atât. Un foc mistuitor al inimii!

 

Comentarii

comments

Fabian Popovici Written by:

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *