Maestre, ce-mi poţi spune despre dragoste?

Neştiind nimic despre vremurile care urmau să-l aştepte, Alexandru şi-a luat inima în dinţi şi s-a dus cu paşi mărunţi către maestrul său. Îi era ruşine să deschidă acel subiect. Ce va crede oare dascălul despre el? Că nu-şi vede de lucrurile serioase? Că umblă cu mintea hai-hui? Simţea însă că îi sare mintea din piept şi mintea de pe umeri de la atâtea gânduri. În fond, ce ştia tânărul despre iubire? Abia păşea în viaţă. Prefera să audă sfaturile celui care îl învăţa mereu de bine.

– Maestre, te pot deranja câteva minute? întrebase tânărul cu atâta sfială, încât pe chipul bătrânului apăruseră imediat câteva zâmbete.
– Alexandre, Alexandre! Sigur te macină pe tine ceva. Îţi recunosc privirea asta imediat! Haide, vino la mine. Haide să stăm de vorbă! îi răspunse imediat şi se oprise din orice activitate.
– Mă tem să nu te deranjez cu lucruri prosteşti! Nici nu ştiu dacă e important. Mai bine o lăsăm pe altădată! Poate te deranjez …
– Băiete, nu te prosti! Cu siguranţă e ceva extrem de important pentru tine. Nu ai încredere în bătrânul tău? Ce te apasă, minune? Ce îţi necăjeşte sufletul?
– Te pot întreba ceva direct? Fără nicio altă şovăială?
– Cu toată încrederea! Îi răspunse maestrul strângându-i ferm mâna şi oferindu-i în acel moment o oază de siguranţă pentru a se putea destăinui.
– Ce îmi poţi spune matale despre iubire? O fi ea importantă? Îmi atârnă de suflet ca o bilă de plumb. Sunt bulversat cu totul. Ce-o fi iubirea asta?
– Ahaaa … zisese atunci bătrânul oftând parcă până în înaltul cerului. Asta era dragule! Asta te macină pe tine?
– Hmm… da! Cred că am nevoie de ajutorul tău. De experienţa ta. Vorbeşte-mi încontinuu. Tot ce îţi trece prin minte despre iubire. Spune-mi tot. Poate e ceva ce eu nu ştiu … Atâta de tare mă frământă!
În acel moment, maestrul îl sărută părinteşte pe creştet pe tânărul Alexandru şi îi cuprinse amândouă palmele în mâinile sale.
– Dragule, mă bucur că a venit în sfârşit ziua în care să deschizi acest subiect. O făceam eu cândva, dar e mai bine să îţi ofer sfaturi atunci când ai nevoie de ele. Despre iubire zici tu să-ţi povestesc?
– Da, maestre, da!
– Micuţule, probabil acum te frământă vreo întâmplare cu vreun suflet drag ţie. E normal. E vârsta ta. Acum experimentezi. Acum te joci cu jucăriile vieţii. Însă vei vedea că la un moment dat, Dumnezeu îţi va aşeza în inimă o tânără de care nu vei mai vrea să te dezlipeşti niciodată! Ascultă bine la mine! NICIODATĂ! Atunci vei vedea tu ce înseamnă iubirea cu adevărat.
– Da, cu siguranţă ai dreptate. Nu am nicio îndoială. Însă acum de ce doare? Când învăţ, de ce mă doare de parcă mă usucă tot?
– Minunea mea, când ai învăţat să mergi, ai căzut. Când ai învăţat mersul cu bicicleta, ai căzut. Scrisul l-ai învăţat şi pe el făcând greşeli. De ce crezi tu că în cazul iubirii e diferit? Cum înveţi să îi oferi tot ce-i mai bun celei alese, dacă nu greşeşti înainte? De multe ori vei avea impresia ca o anumită domnişoară va fi cea aleasă. Însă deschide bine ochişorii. Calculează şi pune totul în balanţă! Dragostea crezi tu că înseamnă doar acei fluturaşi în stomac din primele zile? Când ai putea face cele mai nebuneşti lucruri doar să fii cu ea? Nu, dragule. NU! Dragostea e căminul în care vă vor locui sufletele. Va trebui întreţinut cu respect, onestitate, loialitate, sinceritate, direcţie comună şi un ego cât mai scăzut din ambele părţi.
– Vorbele tale îmi curg ca mierea în inimă. Însă … De ce trebuie să doară uneori?
– Alexandre, voi vă complicaţi mult de tot. Nu lăsaţi sufletele în naturaleţea lor. Iubirea e simplă. Şi atât de frumoasă. Iubirea e totul. Însă doar atunci când vine din ambele părţi şi fără niciun motiv. Dacă vei căuta să iubeşti o persoană cu un anumit statut social sau cu cine ştie ce calităţi, vei avea de îndurat multe. Îi vei pune condiţii sufletului şi el nu va accepta asta niciodată. Te va ataca dur când nu îi vei da pace să-şi urmeze instinctul. Voi vă prostiţi cu multe : ba cu vârsta, ba cu studiile, ba că nu ştie să facă aia şi altele şi mai câte. Nu mai iubiţi pur, nu mai iubiţi simplu! Şi ascultă-mă tu bine: când vei întâlni un astfel de om, care-ţi va căuta motive, fugi mâncând pământul! Ori te iubeşte aşa cum te iubeşte Dumnezeu, necondiţionat, ori să nu aibă de-a face cu tine! Când eram eu tânăr, iubeam ori cu toată inima ori deloc. Iubita mea m-a aşteptat până am terminat stagiul militar obligatoriu şi ne-am căsătorit imediat. Nu am aşteptat să ne strângem averi, case, terenuri şi mai ştiu eu ce. Mă iubea, o iubeam şi asta ne-a fost de-ajuns. Şi iată-ne şi în ziua de azi amândoi. Vrei să-ţi mai spun ce e dragostea? Atunci când vorbeam cu ea să ne întâlnim, îi ofeream o floare. Roşea de parca avea jăratic în obrazi. Îşi cuprindea braţele după gâtul meu, de parcă n-ar mai fi vrut să-mi dea drumul niciodată. Ei, tocmai acel sentiment parcă mă împingea să răstorn munţii. Acum? Căutaţi să vă demonstraţi pe naiba, unii altora! Ba că aveţi studii, ba că sunteţi super buni în nu ştiu ce domenii, ba că vă duce capul să vorbiţi nu ştiu câte limbi străine şi alte asemenea bazaconii. Şi dacă aţi şti voi ce păcat mare faceţi! Dacă aţi şti câte poveşti frumoase pierdeţi din cauza orgoliilor. Preferaţi să vă bateţi cu pumnul în piept decât să ziceţi un simplu „ Iartă-mă” . Şi pe de o parte, aşa vă trebuie! Altfel nu vă învăţaţi minte. Mai vrei să mai ştii câte ceva despre dragoste? Uite, acum după 50 ani de căsnicie, încă îmi tresaltă inima când intru în ogradă. Ştiu că mă aşteaptă în prag cu un zâmbet, regina sufletului meu. Cea cu care am agonisit de toate, cea cu care am dat naştere de prunci şi i-am crescut. Cea cu care am trecut prin bune şi prin rele. Însă ne-am iubit amândoi şi ne-am respectat. Eu nu suportam să o văd supărată şi ea nu suporta să mă vadă supărat. Ne împăcam amândoi şi adormeam îmbrăţişaţi. Voi? Pe naiba. Preferaţi să vă daţi de ceasul morţii decât să lasaţi prostiile din cap şi orgoliile cât Casa Poporului. Aşa, nu veţi reuşi. Şi lasă-mă să-ţi zic de ce!
– De ce, maestre? Întrebă Alexandru cu nişte ochi mari şi cu sufletul la gură. Bătrânul său îi deschisese ochii atât de bine. Simţea cât fusese de nătâng până atunci.
– Pentru că iubirea este totul. Ceva clădit fără iubire este ceva instabil. Ca un castel de nisip, care dispare la primul val puternic. Şi vorbesc de toate domeniile, minune! Vouă vă trebuie iubire şi compasiune să reuşiţi! Nu mai fiţi nătângi şi credeţi că le ştiţi pe toate! Fiţi dispuşi mereu să învăţaţi! Mai ales din propriile greşeli. Lăsaţi-vă dansaţi de Doamne! E un coregraf atât de bun! Doar lăsaţi-L în sufletele şi în casele voastre!

Comentarii

comments

Fabian Popovici Written by:

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *