Se poate si la noi? Care-i insa reteta?

Cu siguranţă timpul este una dintre cele mai de preţ resurse pe care ni le-a lăsat Dumnezeu. Asta dacă ştim cum să îl gestionăm cu inteligenţă, bineînţeles. Pentru că de multe ori, ne întrebăm de ce unii au mai mult şi alţii mai puţin. Secretul constă în gestionarea energiei şi a timpului. Stăteam acum în timp ce scriam articolul şi mă gândeam cum mi-am organizat eu zilele de la începutul anului şi până acum. Mi-am dat seama imediat că lunile astea au fost dedicate cunoaşterii. Lecturii, călătoriilor, discuţiilor cu români de suflet. Concluziile pe care pot să le trag până în prezent sunt, pentru mine, pline de optimism şi speranţă în ceea ce ne priveşte pe noi ca neam.

Mă bucur din tot sufletul că am avut norocul de a cunoaşte zeci de noi tineri. Elevi, studenţi, angajaţi sau liberi profesionişti, fiecare dintre ei a lăsat o amprentă frumoasă în inima mea. Am cunoscut caractere puternice, cu multă încredere în sine, cu o direcţie în viaţă dar şi tineri care s-ar mulţumi cu puţin, nu pentru că nu ar putea din punct de vedere mental sau fizic, ci pentru că nu-şi cunosc şi nu le este recunoscut potenţialul. Zile în şir am stat şi m-am gândit la acest aspect. De ce unii ştiu încotro merg, iar alţii cu dotări intelectuale extraordinare, ajung să rămână cu standarde extrem de scăzute?

 

Una dintre cauze ar fi FAMILIA. Pentru mine personal, familia este construcţia cea mai solidă a unei societăţi. Pentru că din interiorul unei familii cresc viitorii tâmplari, medici, arhitecţi, preoţi, zugravi, şoferi, politicieni, profesori şi aşa mai departe. În primii ani ai vieţii dar nu numai, ne şlefuim în casă educaţia, setările mentale, viziunea asupra lumii. Ce aşteptări să avem din partea cuiva să fie un exemplu pentru ceilalţi, dacă toată copilăria sa poate nu a fost îmbrăţisat de niciun apropiat, a fost crescut doar în tensiune şi în certuri, a fost crescut fără noţiunea de recunoştinţă, fără Dumnezeu. Ce aşteptări să avem? Poate acea persoană  a fost doar hrănită şi îmbrăcată, însă hrana spirituală şi educaţia i-au lipsit cu desăvârşire? Pe moment, nu se gândeşte nimeni la urmări. Pentru că pe moment, poate nu se văd aşa de accentuat. Însă pe termen lung, pentru societate este un dezastru total. Ce aport îşi poate aduce un om gol pe dinăuntru, fără tărie în gândire şi în fapte? Un astfel de om este precum frunza galbenă unui copac: cade, bate vântul din stânga – merge şi ea în stânga, bate vântul din dreapta – merge şi ea în dreapta. Se mişcă prin viaţă din instinct, fără să pună nimic în balanţă, fără să calculeze şi să analizeze. Şi de ce toate astea? Pentru că la un moment dat, au fost lăsaţi de părinţi la voia întâmplării. Pentru că la un moment dat, nişte părinţi n-au ştiut să fie fermi în educaţie. Lumea modernă e bolnavă. N-ai voie să iei copilul la întrebări, n-ai voie să fii mai ferm pe un ton mai ridicat, n-ai voie să îl faci să-şi bage minţile în cap atunci când i se pare că le ştie pe toate. Unde duc toate astea? La generaţii dezorientate. Lipsite de sens. Lipsite de responsabilitate. Generaţii care se pricep doar în a tasta şi a da like. Iubiţi părinţi, fiţi deopotrivă şi iubitori şi aspri! Fiţi şi buni prieteni pentru copii, dar fiţi şi autoritari! De cele mai multe ori, tinerii nu au nevoie de sfaturi peste sfaturi. Şi o zic asta din tot sufletul meu. Fiindcă şi eu sunt tânăr. Avem nevoie să fim susţinuţi, iubiţi, recunoscuţi şi să nu fim judecaţi la primele greşeli. Ci corectaţi cu dragoste.

O altă cauză extrem de importantă este EDUCAŢIA. Sau mai bine zis IMPORTANŢA CONŞTIENTIZĂRII ACESTEIA. Şi nu mă refer strict la educaţia intelectuală, cea obţinută din cursuri, şcoli sau facultăţi. Ci la educaţie per ansamblu. Maniere, educaţie financiară, educaţie rutieră, sanitară, etc. Mi-a fost dat să văd de multe ori tineri extrem de bine situaţi din punct de vedere material. Cu părinţi înstăriţi. Tineri care, spre surprinderea mea, au nişte suflete modeste şi un bun simţ ieşit din comun. Care ştiu să aprecieze lucrurile, banul, dar mai ales munca. Şi pe ceilalţi din jur. Tineri care nu consideră că dacă au bani, li se cuvine totul. Să nu le porţi un respect demn de toate laudele? De cealaltă parte a balanţei, sunt şi omuleţi care suferă de un sindrom pe care-mi place să-l numesc ŞMECHERIE PE BURTA GOALĂ. Bate vântul prin capete de numa’, însă nu ar lăsa garda jos nicicum. De muncit nu muncesc dacă nu sunt plătiţi la standarde europene, de învăţat nu învaţă că-i greu, de ajutat pe alţii nu ajută fiindcă nu ştiu ce le iese, când vrea câte unul să facă ceva se apucă şi comentează de dimineaţa până seara şi tot aşa. În schimb, se afişează cu lucruri ultimul răcnet. Doar şmecheria trebuie întreţinută şi ea nu? Ce rol are educaţia? Să formeze oameni cu respect. Cu bun simţ. Cu o viziune largă asupra lumii şi a provocărilor acesteia. Să facă cunoscute principii de viaţă precum: smerenia, modestia, recunoştinţa.

În România încă se poate. Am văzut cu ochii mei acest lucru. Avem oameni frumoşi, cu principii, cu suflet, cu credinţă şi cu dorinţă de schimbare. Într-adevăr, sunt multe lipsuri la noi. Arhicunoscute. Însă dacă dăm puţin mai mult din coate, putem trăi decent la noi acasă şi în timp să ne permitem lucrurile pe care afară le-am putea obţine mai uşor. Chestia e că pentru a reuşi în România ai nevoie de câteva elemente simple, de bază, la care poate avea acces tot omul de rând: ambiţie, perseverenţă şi răbdare, răbdare, răbdare. Lucrurile solide şi sănătoase nu apar peste noapte. E adevărat că poate aici nu găseşti aşa de uşor un loc de muncă. Însă dacă îţi doreşti din tot sufletul, îl găseşti. Îl cauţi, întrebi, răscoleşti Internetul şi găseşti. Poate plătit cu câteva sute de euro mai puţin decât ai putea primi înafară. Cel puţin la început. Depinde însă de viaţa pe care vrei să o trăieşti. Dacă eşti omul care nu poate trăi fără cele Sfinte, fără elementul spiritual, România e locul perfect pentru tine. La noi încă se mai simte flacăra vie a ortodoxiei adevărate. La noi încă se mai umplu Bisericile în zilele de duminică şi în cele de sărbătoare. Pentru cel ce trăieşte doar pentru latura materială a vieţii, pentru cel ce termeni precum: neam, patriotism, ţară sunt simple cuvinte care se succed în dicţionar, cu siguranţă străinătatea este o opţiune mult mai bună.

Totul depinde de familie şi educaţie în primă fază. Apoi de anturaje, de mediile în care ne învârtim, de credinţele personale şi de modul în care vrem să ne gestionăm viaţa. Iubit tineret, să avem grijă la fiecare cuvânt pe care îl spunem. La fiecare faptă pe care o facem. La fiecare decizie pe care o luăm. Să aruncăm cu bani în stânga şi în dreapta prin librării şi abia apoi să avem pretenţii mari cât casa. Să acceptăm să fim sfătuiţi şi corectaţi. Să învăţăm să iertăm şi să dăruim din inimă. Abia atunci când fiecare dintre noi va face acest lucru, România va avea o altă înfăţişare. Pentru că nu totul pleacă de la nivelul clasei politice. Clasă politică care începe să-mi câştige respectul pas cu pas. Începem să avem miniştri tineri, responsabili şi dornici de schimbare precum Vlad Voiculescu şi Ciprian Bucur; oameni pe care îi respect şi de care sunt mândru că încearcă să facă ceva din suflet, nu doar pentru imagine.

Dragă tineret, schimbă-te pe tine şi se va schimba şi ţara în bine. România e a noastră!

Comentarii

comments

Fabian Popovici Written by:

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *